Muzică pentru suflet sau pentru trup?

Intotdeauna am apreciat muzica religioasă denumită bizantina, izvorâtă din Imperiul Bizantin de altădată. Am încercat să o învăţ, dar părându-mi-se prea grea, am lăsat-o în seama altora. Am apreciat-o nu pentru vechimea ei, ci pentru starea pe care ţi-o poate transmite ascultarea unei cântări psaltice sau participarea la o slujbă într-un cadru bizantin. O expresie care se potriveste cel mai bine acestei stări este “merge la suflet”.

In marea aceasta youtube-ică mi-a fost dat sa întâlnesc un filmuleţ dintr-o pauza de ore la Liceul Baptist din Arad. La o clasa de-a noua, câţiva elevi încearcă să înveţe nişte cântece religioase din cadrul cultului baptist. Un cântec l-am mai auzit în Alba Iulia la baptişti. Ce nu mă miră la aceşti elevi este comportamentul din timpul cântării. Şi eu aş fi reacţionat la fel pe o astfel de cântare. Într-o expresie aş zice: “merge la trup”, că doar de-aceea ne zbenguim, stârneşte în noi dansul trupului iar sufletul este pitulat într-un colţ…ce să mai spunem de Cel căruia i se adresează cântarea. Trist, dar adevărat! Cântece închinate Domnului sfârşesc prin a fi închinate celor ce le cântă!

Filmuletul despre care scriu este acesta:

În America am participat de câteva ori la serviciile religioase ale unei comunităţi protestante, total diferită de cele din România. Un “band” asemănător formaţiei Holograf şi 5 vocalişti cu microfoanele în mână conduceau adunarea spre o cantare atât de frumoasă (Holograf american) de ne ridicam în picioare. Se cânta şi cu profesionalism. Cinste lor! Dar cinstea lui Dumnezeu? N-am simţit nimic pentru suflet. La fel de gol eram când am ieşit de cum am intrat.

Muzica religioasă trebuie să umple un gol sufletesc nicidecum să fie în “campanie electorala” cu cluburile şi discotecile. N-avem nevoie de DJ Mistik! O cântare lină, pornită din inimă şi în duh smerit merge la inimi şi stârneşte meditaţia la cele cu adevărat de trebuinţă. O cântare smerită te îngenunchează, îţi provoacă lacrimi de fericire sau căinţă. O cântare pe suflet este bineplăcută lui Dumnezeu!

Istoria Orthodoxiei prezentata de americani

Zilele acestea am descoperit pe internet un documentar mai vechi (anii ’90) realizat de ortodocsii americani despre Istoria Crestinismului de Rit Orthodox. Desi poarta semnele unui material filmat demult, ideea unei astfel de initiative din partea americanilor este de incurajat. Probabil se vor gasi si in vremea noastra, cu aparatura tehnologica updatata sa realizeze un documentar istorico-religios care sa fie de folos celor ce nu au vreme sa se documenteze din citirea lucrarilor publicate.

Filmul prezinta cei 2000 de ani de crestinism, din inceputurile sale prin transmiterea mesajului evanghelic de la Hristos prin apostoli si ucenici pana in zilele incercarilor de dupa caderea regimului comunist.

Cuvantul care incheie documentarul, apartinand mitropolitului Kallistos Ware din Marea Britanie, profesor la Oxford, consider ca se adreseaza zilelor pe care le traversam dar si viitorului apropiat, drept pentru care am considerat ca e potrivit sa-l tehnoredactez aici:

“Mi se pare ca in ultimul timp, orthodoxismul a avut tendinta de a fi ca un instinct. Oamenii sunt orthodocsi pentru ca asa s-au nascut, din cauza identitatii lor nationale. In viitor, orthodoxismul va fi tot mai mult o chestiune de angajament personal. Doar cei care vor fi ales sa fie orthodocsi, vor fi cu adevarat. Credinta lor trebuie sa fie mult mai constienta. Va trebui sa acordam mult mai multa atentie pentru nevoile oamenilor pentru ca ei sa faca un pas al legamantului cu credinta lor, in loc sa o accepte ereditar. Va trebui sa intelegem mult mai bine ce este orthodoxia noastra. Pentru multi dintre noi, ea a ramas inca o comoara ascunsa.” (mitropolit Kallistos Ware)

Forma in care este structurat materialul, in trei parti, a cate 25-28minute, permite folosirea lui in cadrul orelor de religie sau a catehezelor. O parte de aproximativ jumatate de ora este suficienta pentru a se comenta pe marginea celor vazute, adaugandu-se completari necesare intelegerii in profunzime a celor descrise vizual.

Documentarul se poate descarca de aici.

Omul Anului in Alba Iulia 2008

Iata ca pe site-ul www.mandridealba.ro, aici, de ceva vreme se numara voturi in mai multe categorii pentru cei ce au avut o contributie de efect asupra orasului Alba Iulia dar si asupra judetului, personalitati nascute in judetul Alba care ajungand in pozitii cheie ale societatii si-au pus in slujba comunitatii talantul lor. Drept urmare si noi ii vom vota aratandu-ne recunostinta ce le-o purtam.

Va multumim pentru tot ce ati facut pentru noi si va stam alaturi!

Vote for the best of Alba Iulia!!!

sursa imaginii aici

I’m yours

Uneori un videoclip ti se potriveste ca o manusa. Nici chiar asa exact, dar pe aproape, videoclipul din topul verii a lui Jason Mraz parca vorbea despre experienta verii noastre, departe de casa, departe de griji, desi la lucru, totusi in vacanta.

Iar despre succesul la public al acestei piese observam aici intr-un concert din Suedia. Impresionant!

cantec de voie buna

Ca sa mai invioram atmosfera punem, in paralel cu maneaua de mai inainte, un cantec ce l-am descoperit vara aceasta si a binedispus gaska noastra obosita dupa ziua de lucru. E vorba de piesa ce tinea topurile americane in vara lui 2008: Alan Jackson – Good time

It’s time for a good time! …asta daca invatati si pasii acestui dans din prezentarea de mai jos.

Imnul rromanilor

Daca unii pun mana la inima la auzirea imnului Romaniei, iata ca cei de alta etnie dar traitori ai acestei tari gasesc din imnul de stat un prilej de joc si voie buna, intr-o expresie: destrabalare pe imn. Vai de inaintasii nostri! Au luptat degeaba, daca nu suntem in stare sa ne aparam imnul.

imn manea

Reclama de succes

O reclama la un restaurant in Outer Banks, Carolina de Nord. Curajoasa initiativa dar cu rezultat pozitiv. Am trecut de patru ori pe langa restaurant si de doua ori am oprit. Norocul nostru a fost ca nu era deschis… si eram dornici de Subway. Eat fresh, Bob!

Linistea COLIBEI – paradoxul crizei economice

In vremuri cuprinse de o criza economica la nivel mondial, chiar si in tara noastra resimtita, orice absolvent de facultate cauta sa se angajeze intr-un post care ofera, cat de cat, un salar bun, care sa depaseasca pragul de 1000 lei.

S-a ajuns sa se creada ca daca nu primesti lunar 1500lei nu traiesti cu adevarat linistit.

Uite ca mi-a fost dat sa intalnesc si “romani mai fericiti”, intre colegii mei de facultate. Pentru cei care studiaza teologia, imediat ce parasesti facultatea, multi incearca parca sa-ti sterpeleasca din minte gandul slujirii pentru care te-ai pregatit, mereu motivand salarul, ba ca e 570 lei, ba ca ajungi intr-un catun nestiut de nimeni. Insa, intre toate mesajele cu tenta negativa, zilele acestea a rasarit un mesaj pozitiv ce a rasturnat caruta cu boarfe a plangaciosilor. Am revazut un coleg de generatie, intrat in slujirea preoteasca (despre aceasta discutam) multumit cu cele ale sale.

De plangaciosi e plina lumea! Putini sunt cei multumiti, insa buturuga mica rastoarna carul mare. Cel care nu se multumeste cu putin, nici cu mult nu se va multumi. Cand lucram si eram rasplatit cu bani multi, doream sa lucrez din ce in ce mai mult… si astfel imi puneam si trupul si sufletul in impas. Simteam avantul pentru mai mult si mai mult. Era un turn Babel in continua crestere. Am simtit nevoia sa-l daram pentru a nu ma darama el pe mine.

Lucrand in strainatate, am intalnit un tanar care incerca sa ma demotiveze a ma intoarce acasa. Nu “i-a mers”! Ba dincontra, la nicio luna de cand mi-a tinut cuvantari despre cat de bine e acolo si cat de greu e acasa, si-a comandat online bilet de avion pentru sfarsitul lunii, dornic sa vina acasa si sa-si ia viata in serios. Interesant, nu?

Revenind la colegul meu din facultate. Acesta a abandonat un job care-i oferea un salar destul de bun, poate ca dublu cat acum, insa, precum marturiseste, nu-l multumea. Pentru mine reprezinta un imbold, un impuls spre a nu da crezare gurii acestei lumi, mereu flamanda de bani, si a avea incredere in vremi insorite pentru viitor. Se multumeste cu un salar de 700 de lei, intr-un sat cu diverse etnii. Vorba lui Slavici, prin glasul acelei batranici: “Linistea colibei tale te face fericit!” Nu intamplator e folosit aici termenul “coliba” pentru locuinta si nu cel de vila, casoaca sau apartament samanta. Vorbeste de simplitatea traiului in opozitie cu complexitatea unui trai incarcat de griji si framantari continuue.

Am ramas entuziasmat de cazul acesta. Mi-l amintesc pe parintele din facultate ca un tanar studios, silitor, duhovnicesc si constient de misiunea jugului preotiei. Intr-un cuvant as spune: arzator. Sa arzi pentru ceea ce te-ai pregatit in scoala indiferent daca salarul e de 570 ori 1500lei, aceasta trebuie sa fie caracteritica oricarui absolvent de scoala. Sa “mori” de nerabdare sa impartasesti celorlalti din ceea ce ai insusit in scoala, sa te pui la dispozitie societatii cu ceea ce ea te-a invatat pe bancile scolii.

Pe colegul de care ma bucur il puteti cunoaste in materialul de aici.

Am lucrat vara aceasta in strainatate doua joburi si desi castigam boiereste, nu eram multumit sa lucrez asa ceva pentru toata viata. Imi permiteam saptamanal sa ies in oras sa mananc, sa vizitez cu prietenii la o distanta foarte mare sau sa-mi cumpar haine de marca ori electronicele pe care le vroiam…in concuzie, un trai pe care in Romania nu l-as putea duce… Insa, inauntru ceva nu ma multumea, ceva imi rodea sufletul. Pe langa nesiguranta traiului se mai adaugau inca multe altele, greu de depistat. Stafulgerari de gand mi-au amaintit traiul modest al unei obsti monahale din muntii Apuseni… si gandul la linistea sufletesca a acelei smerite comunitati monastice, m-a intors increzator in tara mea.

O lectie ce mi s-a predat departe de tara natala, in 3 luni de munca in strainatate, a fost ca cele materiale sunt trecatoare, cele ce raman in suflet nu se sterg niciodata.

Munca de-o viata trebuie sa fie cea care ti se potriveste si pe care o indragesti cel mai mult, indiferent daca aceasta presupune o rasplata financiara mica, pana si aceea sigur isi are completarea in alta parte. Decat slugi fericite, mai bine simpli vietuitori cu suflet fericit!

Pe colegul meu il felicit pentru curaj si ii doresc sa-si pastreze ravna inceputului in tot cursul vietii!

al tau coleg,

cu multumiri,

Razvan

Washington DC – capis mundis

Washington DC este capitala Americii, locatia multor monumente importante ale istoriei americane. Pentagonul, Casa Alba si multe alte monumente care pastreaza viu in memoria americanilor anumite momente de cotitura ale istoriei lor.

Pentru cei care au indragit filmul “Forest Gump” este o ocazie de a descoperi locuri in care s-a filmat. In foarte multe filme este ales centrul capitalei ca platou de filmare.

Lincon monument

Muzeele se afla unul langa celalalt, de-o parte si de alta a parcului central. Intrarea este libera, ca doar e capitala Americii, it’s the land of freedom.

Ce m-a impresionat au fost oamenii din parc, silmpli, linistiti, ce-si gaseau timp pentru a alerga, gustand parca din ceea ce statul le-a pus la dispozitie prin parcurile bine ingrijite, privelistea frumoasa si vremea buna. Dupa o zi de munca, sfarsit dupa job, iti gasesti timp sa savurezi asfintitul soarelui in parc, alergand pe alee sau odihnindu-te pe pajiste.

Domul Capitoliului, emblema a statului american, te fascineaza. Privindu-l din interior descoperi presedintii Americii si istoria castigarii independentei ei.

Nu pierdeti ocazia de a va plimba seara, monumentele in bataia reflectoarelor capata o noua fata, mult mai imbatatoare ochilor in noptile de vara. Insa nu va plimbati de unul singur. Pericolele pandesc la tot pasul. Daca marsaluiti cu prietenii, nu aveti de ce sa va temeti.

Si sa nu uitam, aici doarme Busch si se trezeste Obama. “Yes, we can!”