IHOP and go!

M-au amuzat din plin noile clipuri pentru promotia restaurantului unde am lucrat vara trecută. Frumoasă publicitate. Şi transmite mult din culisele restaurantelor americane! … at least from Ihop.

http://www.youtube.com/user/IHOP

Uneori se poate ajunge şi la aşa ceva între serveri…  

N-am trăit experienţele acestea.. eu pregăteam comanda, nu culegeam. După tejghea sunt alte reguli. Keep your area clean! Work in line! Something like that..

Nice memories!

Hristos S-a rastignit para todos

“Ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului.” (Faptele Apostolilor 1:8) Anul acesta, mai mult ca oricând, la citirea Apostolului din Duminica Învierii, m-am cutremurat, înţelegând şi pătrunzând mai cu adevărat versetul din finalul lecturii apostolice. Şi nu pentru că m-aş fi gândit la mine, ci pentru că m-am gândit la cuvintele lui Hristos că s-au împlinit…dar nu doar că am ştiut-o de mult ca vorbă împlinită, ci am şi trăit-o zilele acestea.

Nu întâmplător, după ce vara trecută am vizitat două mari oraşe care au suferit de pe urma atacurilor teroriste din ultima decada, Washington si New York, mi s-a oferit invitaţia şi ocazia de a petrece Sărbătorile pascale în mijlocul comuniţăţii româneşti dintr-un alt mare oraş atacat de terorişti, dar de data aceasta european: Madrid.  

Neavând niciodată posibilitatea de a pleca la lucru în Spania (ca toţi românii), am acceptat cu bucurie invitaţia, deşi nicio clipă n-am abandonat gândul că e o răspundere de proporţii colosale susţinerea unei străni pentru 10.000 de oameni adunaţi în Noaptea de Înviere, cel mai important praznic al creştinilor, dar mai ales al românilor aflaţi departe de casă şi de obiceiurile strămăşeşti. Când suntem mai speriaţi că nu reuşim ceva, atunci ne amintim de Hristos Care toate le-a demonstrat şi toate le poate… şi primim gând de nădejde că Hristos poate lucra în chip de nedescris când te pui în slujba comunităţii.

                 

 

 

 

 

 

 

 

Avion platit, hotel de 4 stele, masă pe măsură… ospitalitatea fraţilor români ne-a copleşit pe mine şi pe un coleg de facultate. O săptămână plină ochi de activităţi liturgice specifice perioadei completată până la epuizarea picioarelor de plimbări, vizite turistice, muzee, grădini zoologice şi botanice, parcuri… Aş zice că a fost cea mai încărcată săptămână din anul acesta. Să mergi de dimineaţa după “desayuno” până seara la ora deniilor prin imensul Madrid ca mai apoi să rezişti la strană în prezenţa mulţimii de români… Acasă de eram, mă simţeam cu mult mai obosit. 

Am să amintesc şi despre slujba de Înviere, dar pentru aceasta voi scrie un material aparte.

 

Ziceam că nu e întâmplător ce mi s-a întâmplat, deoarece, dorind să achiziţionez un storcător de fructe, am ajuns într-un orăşel împânzit de români, înfrăţit cu oraşul meu de suflet în care am studiat (Alba Iulia), Alcala de Henares… unde poţi vizita pe gratis casa marelui scriitor Cervantes. Tot de această localitate se leagă şi începutul acelui nefericit atac, intitulat “trenurile morţii”, căci din Alcala au pornit acei tineri care au plasat bombele. N-am eu nimic în legătură cu teroriştii, deşi am rămas pătruns de ce au produs Americii. Însă, văd că pe unde merg dau de amprentele lor. Daca am vazut primele doua orase care au suferit de pe urma atacurilor din 9/11, mai apoi Madrid… poate în curând voi vizita Londra. Domnul ştie! Eu nu mă grăbesc. Toate la timpul lor.

Stau şi mă gândesc: prea puţin în viaţă am căutat să acţionez într-o direcţie anume. Dar, când mi s-a oferit vreo ocazie, am acceptat-o şi urmat-o cu convingere. Poate că e mai bine să nu-mi doresc prea mult un lucru, dar când apare pe tavă să nu-l refuz.