IHOP and go!

M-au amuzat din plin noile clipuri pentru promotia restaurantului unde am lucrat vara trecută. Frumoasă publicitate. Şi transmite mult din culisele restaurantelor americane! … at least from Ihop.

http://www.youtube.com/user/IHOP

Uneori se poate ajunge şi la aşa ceva între serveri…  

N-am trăit experienţele acestea.. eu pregăteam comanda, nu culegeam. După tejghea sunt alte reguli. Keep your area clean! Work in line! Something like that..

Nice memories!

Linistea COLIBEI – paradoxul crizei economice

In vremuri cuprinse de o criza economica la nivel mondial, chiar si in tara noastra resimtita, orice absolvent de facultate cauta sa se angajeze intr-un post care ofera, cat de cat, un salar bun, care sa depaseasca pragul de 1000 lei.

S-a ajuns sa se creada ca daca nu primesti lunar 1500lei nu traiesti cu adevarat linistit.

Uite ca mi-a fost dat sa intalnesc si “romani mai fericiti”, intre colegii mei de facultate. Pentru cei care studiaza teologia, imediat ce parasesti facultatea, multi incearca parca sa-ti sterpeleasca din minte gandul slujirii pentru care te-ai pregatit, mereu motivand salarul, ba ca e 570 lei, ba ca ajungi intr-un catun nestiut de nimeni. Insa, intre toate mesajele cu tenta negativa, zilele acestea a rasarit un mesaj pozitiv ce a rasturnat caruta cu boarfe a plangaciosilor. Am revazut un coleg de generatie, intrat in slujirea preoteasca (despre aceasta discutam) multumit cu cele ale sale.

De plangaciosi e plina lumea! Putini sunt cei multumiti, insa buturuga mica rastoarna carul mare. Cel care nu se multumeste cu putin, nici cu mult nu se va multumi. Cand lucram si eram rasplatit cu bani multi, doream sa lucrez din ce in ce mai mult… si astfel imi puneam si trupul si sufletul in impas. Simteam avantul pentru mai mult si mai mult. Era un turn Babel in continua crestere. Am simtit nevoia sa-l daram pentru a nu ma darama el pe mine.

Lucrand in strainatate, am intalnit un tanar care incerca sa ma demotiveze a ma intoarce acasa. Nu “i-a mers”! Ba dincontra, la nicio luna de cand mi-a tinut cuvantari despre cat de bine e acolo si cat de greu e acasa, si-a comandat online bilet de avion pentru sfarsitul lunii, dornic sa vina acasa si sa-si ia viata in serios. Interesant, nu?

Revenind la colegul meu din facultate. Acesta a abandonat un job care-i oferea un salar destul de bun, poate ca dublu cat acum, insa, precum marturiseste, nu-l multumea. Pentru mine reprezinta un imbold, un impuls spre a nu da crezare gurii acestei lumi, mereu flamanda de bani, si a avea incredere in vremi insorite pentru viitor. Se multumeste cu un salar de 700 de lei, intr-un sat cu diverse etnii. Vorba lui Slavici, prin glasul acelei batranici: “Linistea colibei tale te face fericit!” Nu intamplator e folosit aici termenul “coliba” pentru locuinta si nu cel de vila, casoaca sau apartament samanta. Vorbeste de simplitatea traiului in opozitie cu complexitatea unui trai incarcat de griji si framantari continuue.

Am ramas entuziasmat de cazul acesta. Mi-l amintesc pe parintele din facultate ca un tanar studios, silitor, duhovnicesc si constient de misiunea jugului preotiei. Intr-un cuvant as spune: arzator. Sa arzi pentru ceea ce te-ai pregatit in scoala indiferent daca salarul e de 570 ori 1500lei, aceasta trebuie sa fie caracteritica oricarui absolvent de scoala. Sa “mori” de nerabdare sa impartasesti celorlalti din ceea ce ai insusit in scoala, sa te pui la dispozitie societatii cu ceea ce ea te-a invatat pe bancile scolii.

Pe colegul de care ma bucur il puteti cunoaste in materialul de aici.

Am lucrat vara aceasta in strainatate doua joburi si desi castigam boiereste, nu eram multumit sa lucrez asa ceva pentru toata viata. Imi permiteam saptamanal sa ies in oras sa mananc, sa vizitez cu prietenii la o distanta foarte mare sau sa-mi cumpar haine de marca ori electronicele pe care le vroiam…in concuzie, un trai pe care in Romania nu l-as putea duce… Insa, inauntru ceva nu ma multumea, ceva imi rodea sufletul. Pe langa nesiguranta traiului se mai adaugau inca multe altele, greu de depistat. Stafulgerari de gand mi-au amaintit traiul modest al unei obsti monahale din muntii Apuseni… si gandul la linistea sufletesca a acelei smerite comunitati monastice, m-a intors increzator in tara mea.

O lectie ce mi s-a predat departe de tara natala, in 3 luni de munca in strainatate, a fost ca cele materiale sunt trecatoare, cele ce raman in suflet nu se sterg niciodata.

Munca de-o viata trebuie sa fie cea care ti se potriveste si pe care o indragesti cel mai mult, indiferent daca aceasta presupune o rasplata financiara mica, pana si aceea sigur isi are completarea in alta parte. Decat slugi fericite, mai bine simpli vietuitori cu suflet fericit!

Pe colegul meu il felicit pentru curaj si ii doresc sa-si pastreze ravna inceputului in tot cursul vietii!

al tau coleg,

cu multumiri,

Razvan